Prietenia: conexiunea umană, de la asumare la consistență

Pe meleagurile psihologice ale sufletelor, prietenia apare ca un labirint fascinant, împletindu-și formele într-un complex puzzle al relațiilor umane. 

În lumea noastră agitată, zgomotoasă, prietenia este o oază de echilibru, un refugiu, un pansament și medicament în care sufletele noastre se pot deschide și conecta, vindeca de zgomot, pentru a se întoarce încărcate, sănătoase acasă, oriunde ar fi acest acasă...

Dar ce ascunde acest labirint psihologic al prieteniei? Cum ne asumăm și menținem această conexiune, în bune și rele?

Asumarea prieteniei

La temelia prieteniei stă asumarea reciprocă, un pact simbolic, rațional si afectiv între două sau mai multe suflete, fără implicări erotice. A ne asuma prietenia înseamnă să ne deschidem sufletele și să ne expunem vulnerabilităților, oricare ar fi ele. Este o călătorie în sine, în care suntem dispuși să ne abandonăm măștile și să ne arătăm autenticitatea într-un alt cadru, decât cel care ființăm în mod obișnuit. 

Conexiunea în bune și rele

În ritmul prieteniei, ne găsim omul care ne înțelege în profunzime, cu toate capriciile și schimbările noastre. În momentele de bucurie, prietenul adevărat ne însoțește în aplauze și râsete sincere, colorând peisajul cu lumini strălucitoare. Dar adevarata măsură a prieteniei se vede în momentele de întuneric. Când furtuni lovesc sufletele noastre, prietenul este farul nostru de speranță și încredere. În ciuda norilor grei și a îndoielilor cețoase, ne ține de mână și ne îndeamnă să mergem mai departe. Împreună, traversăm văile umbroase și căutăm raze de lumină în abisul întunecat. Un cuvânt, o glumă, o melodie, un gest lipsit de vinovăție sau pur și simplu atenția, prezența, ascultarea, acceptarea poate fi raza de lumină...

Consistența prieteniei

Dar prietenia autentică nu se rezumă doar la momente de criză și sprijin necondiționat. Ea necesită o continuitate delicată, o consitență ce împletește firele legăturii noastre. Consistența prieteniei ne cere să fim prezenți în viețile prietenilor noștri, să ne ascultăm reciproc și să ne oferim susținere în drumul ei. În această lume tulbure și efemeră, constanța prieteniei este o perlă rară, de aceea cred că, cea mai importantă lege a ei este asumarea, nu abandonarea ei. 

În lipsa acestei asumări, prietenia este doar idee abandonată în teorie. Prietenia asumată ca să fie practică, vie,  trebuie așezată în realitate, tradusă cu fapte și mai important, să nu fie abandonată pe drum. 

Când apare abandonul (în lipsa anumitor gesturi), apare neasumarea ei. Oriunde s-a ajuns în drumul prieteniei, când aceasta nu a fost asumată în călătorie, prietenia dispare, poate nici nu a existat. 

„Dacă vrei să te îmbogățești, îmbogățește pe altcivena!” (din filmul Conversatii cu Dumnezeu)

...

Ioan Vasilescu