Înstrăinarea umană și căutarea spre redescoperire

 

Omul modern, azi, pare că se luptă cu o serie de obstacole ce-i încurcă drumul către autenticitate și relații sănătoase. Cu o voință înverșunată, dar parcă lipsită de limpezime rațională, ne construim bariere pe care le numim "responsabilități" sau "lipsa de timp." 

Aceste ziduri, în ciuda aparențelor, ne separă de noi înșine, de iubiții noștri, de prieteni, de părinți, de fii și fiice...

Ne rătăcim în vâltoarea umanității, ne pierdem din umanitate. E ca și cum am privi în oglindă, dar vedem doar o reflexie estompată, o umbră a ceea ce am fost odată. Ne întrebăm apoi cum am ajuns aici, și e drept să o facem.

Adesea uităm să dăm atenție credinței, rugăciunii și conexiunii cu ceva mai mare decât noi înșine până când ne simțim în nevoie, când viața ne pune la încercare. Acest comportament pare egoist, dar dacă ne uităm cu sinceritate în oglindă, putem să recunoaștem că există un sâmbure de adevăr în asta.

Durerea apărută din această înstrăinare de noi înșine, de ceilalți și de valorile noastre se multiplică în ceea ce pare a fi un lanț fără sfârșit. Ne izolăm, suferim și, adesea, uităm să fim oameni.

Umanitatea noastră pare să se fi răcit, ca un tezaur uitat în adâncurile memoriei noastre. Am pierdut virtuțile care o caracterizau odată, cum ar fi încrederea, sinceritatea, răbdarea, blândețea și prezența autentică lângă ceilalți. Aceste valori necesită asumare, la fel ca oricare relație autentică.

Relațiile noastre, fie ele de dragoste, prietenie sau simplă interacțiune umană, sunt ca niște organisme vii. Ele au nevoie de hrană, nu doar pentru a supraviețui, ci pentru a prospera. Și aici apare întrebarea: ce fel de hrană oferim acestor relații?

De multe ori, pare că ne concentrăm prea mult pe negativ, hrănind resentimente și reproșuri. Dar pentru sănătatea relațiilor noastre, avem nevoie să le hrănim cu iubire, comunicare, ascultare, înțelegere, respect, bunătate și apreciere. Prin această hrănire pozitivă, putem readuce căldura în relații, să le păstrăm vii și puternice.

Înstrăinarea noastră de umanitate și de ceilalți poate fi înfruntată și depășită. Trebuie să ne amintim să ne privim cu adevărat în oglindă și să reflectăm asupra drumului pe care am ales să-l urmăm. 

Să ne amintim să hrănim relațiile noastre cu acea hrană pozitivă și să aducem din nou căldura într-o lume care, adesea, pare atât de rece.

Asumarea, cred că e cuvântul cheie în orice relație! 

...

Ioan Vasilescu Apostol