Femeilor, intrarea interzisa!
Iată o problemă asupra căreia vroiam să spun câteva cuvinte de foarte mult timp, însă timpul pentru a aborda acest subiect a venit acum!
În anumite mănăstiri ortodoxe, la noi în ţară, dar şi în afară, femeilor le este interzis să intre în mănăstire dar şi pe teritoriul mănăstirii.
Motivul: călugării ar fi ispitiţi de gândul că o femeie este acolo, prezentă cu trupul şi cu mintea! Ispitiţi că i-ar putea sminti, întoarce de la rugăciune sau mai rău, că ar spurca locaşul de închinare.
Fără a face prea multă vorba din această realitate izolată, dar reală, se ridică mai multe probleme:
a. Călugării au fost născuţi de o femeie
b. Călugării se închină femeilor canonizate dar le interzice urmaşelor acestora accesul la rugăciune
c. Călugării discriminează
d. Călugării nu elimină prin gestul lor cauza, ci adâncesc teama
e. Călugării devind sclavii temerii lor, adâncind slăbiciunea.
f. Călugării nu înţeleg creştinismul aşa cum au înţeles marii duhovnici români.
Tuturor acestor probleme, mai jos voi încerca să le caut un răspuns mai detalitat...
a. Călugării au fost născuţi de o femeie
Cât de trist este, că, la un anumit timp, mama, femeie fiind, e posibil să-şi dorească să îşi vadă fiul şi cu toate acestea să îi fie interzis să intre în mănăstire pentru a-l vedea... De ce? Pentru că este femeie!
Cât de trist este că sora ar vrea să-şi vadă fratele şi din cauza acestei învăţături şi acestui fel de a privi femeia, îi este interzis să o vadă!
Cât de trist este că, poate întâmplător, o fostă dragă profesoară din copilărie, calcă pragul mănăstirii, dar face paşi înapoi din cauza interzicerii, nelăsând astfel bucuriei să prindă viaţă atunci când două persoane se reîntâlnesc după mulţi ani...
...
Cu toate acestea, femeia nu este cu nimic mai prejos de bărbaţi şi cu nimic mai inferioară. Măcar dintr-un singur aspect: femeia dă viaţă! (însă sunt nenumărate aspecte pentru care femeia nu este inferioară). Pe când bărbatul, nu a fost înzestrat de Dumnezeu cu acest dar, ceea ce nu-l face mai inferior, însă nici mai superior, dar nici egal cu femeia, căci femeia dă viaţă... (Poate bărbatul este gelos pe acest dar al femeii...?!)
Asta nu înţeleg aceşti călugări! Prin gestul lor pot sminti pe mulţi credincioşi, pe multe femei, pe mulţi oameni, întrebându-se aceştia dacă cu adevărat creştinismul este sau nu o religie a iubirii, a frăţiei.
Femeia nu este nici mai sus, nici mai jos. A fost înzestrată cu daruri diferite, care completează bărbatul! Bărbatul la rândul lui a fost înzestrat cu daruri, care completează femeia! În această creaţie nimic nu a fost făcut aşa, ca din întâmplare!
Dacă aceşti călugări se gândesc că din cauza femeii a intrat păcatul în lume, am să afirm că şi din cauza bărbatului a intrat păcatul în lume! Femeia nu l-a obligat pe Adam să muşte din fructul interzis! Nu a luat parul şi a zis bărbatului: "no hai ia, că nu se întâmplă nimic!" Bărbatul a ales singur ce să facă, nu femeia pentru el! (pentru cei ce cred în acest episod al istoriei)
Dar dacă aceşti călugări fac acest lucru şi din cauza faptului că femeile au în fiecare lună, până la o anumită vârstă un ciclu menstrual, atunci să le spun că acesta este un proces normal care până la urmă a fost aşezat în femeie pentru a da ceea ce bărbaţii nu o să poată da nicicând în mod natural: viaţă! Ciclul femeilor, este dacă vreţi, carburantul care dă motorului energia necesară apariţiei vieţii, care pune în mişcare ovulul din care apare omul! Fără acest motor, noi nu am mai există. (de citit despre cele trei faze ale ciclului menstrual).
...
Doar puţin să ne aplecăm asupra unei situaţii şi anume: Iisus aşa a procedat cu femeile? Să ne amintim episodul cu Maria Magdalena sau să ne închipuim dacă el predica sau dădea exemplu de conduită doar bărbaţilor? Nu sunt întrebări care să necesite o gândire prea amănunţită, prea detaliată, ci întrebări care pot afla răspuns uşor! (Cel fără de păcat să arunce primul cu piatra...)
Aşa au procedat apostolii şi ucenicii cu femeile lor? Şi-au zis: "Gata, voi sunteţi cauza ispitei, nu puteţi fi lângă noi!"
Să fim serioşi! Cât de penibilă ar fi situaţia în care aş ajunge cu mama sau cu soţia mea la o astfel de mănăstire, şi ar vedea că îi este interzisă intrarea? Ce supărare i-aş produce dacă aş alege să întru şi ei i-aş zice să aştepte, că da, doar noi bărbaţii suntem vrednici să intrăm acolo...!
b. Călugării se închină femeilor canonizate dar le interzice urmaşelor acestora accesul la rugăciune
Nu e ciudat că, în mănăstiri şi pe teritoriul lor au icoane şi moaşte a sfintelor femei la care se închină şi cu toate acestea interzic accesul femeilor la închinare? Nu este această faptă o făţărnicie şi ca să nu fiu foarte dur, o minciună?!
Pe de o parte, aceştia ne învaţă să cinstim sfintele, însă pe de altă parte prin exemplul lor ne arată că femeile nu au acelaşi statut cu bărbatul! Din partea unora, misoginismul e patima lor, nu femeia! Misoginismul îi chinuie mai mult, nu mama care dă viaţă! Structura asta a lor îi coboară şi le provoacă teamă, nu bunica care a dat câteva vieţi acestei lumi!
...
Dar dacă printre acele femei care vin la mănăstire, sunt şi sfinte sau viitoare sfinte? Nu opresc ei prin fapta lor, intrarea acestora în casa Domnului? Nu supără ei pe Dumnezeu prin învăţătura aceasta?
Să presupunem că, într-o zi la una din aceste mănăstiri unde întâlnim această mentalitate, vine o femeie... Cum socoteşte acea comunitate de bărbaţi că femeia este o ispită sau că femeia ar fi necurată, că este cauza unor rele fizice sau morale? După chip? Căci după inimă nu poate! Nu au cum să cunoască gândul şi simţirea ei...
Aici este problema! Dumnezeu nu judecă după aparenţe, însă noi oamenii da! Avem acest minunat dar şi înclinare de a eticheta! Avem darul de a da deoparte, de a privi la bârna din ochiul celuilalt, mai puţin la al nostru.
Rugăciunea, oriunde ar fi ea, se poate face în cămăruţa ta, ascuns de faţă lumii sau în comuniune. Apoi dacă este comuniune, să nu fie segregare în funcţie de gen. Ştiu, nu este generalizată, dar există şi nu face bine bisericii!
Îndrăznesc să spun că această concepţie este o erezie, care din nefericire nu am auzit a fi mustrată de Biserică în general!
c. Călugării discriminează
Din nefericire, segregarea pe criterii de gen nu ar trebui să existe şi cu atât mai mult în Biserica şi în religia iubirii! Cu ce este acest comportament diferit de acel comportament din Orient, în care femeia merge în spatele bărbatului, ori este supusă bărbatului, pe motiv că este net inferioară lui?
Din punctul meu de vedere, toate aceste practici au în comun un singur lucru: mentalitatea primitivă, născută din mândria şi orgoliul bărbatului, care nu sunt folosite în scopuri bune, ci în mod abuziv, pentru a coborî femeia pe un prag care în mintea lor îl merită: jos!
Însă toţi aceşti bărbaţi care au dat naştere acestor filosofii de viaţă, uită că şi datorită femeilor au un acoperiş sub care îşi odihnesc trupurile!
Aşa cum se poartă la noi, dar şi în alte locuri, majoritatea locaşurilor de închinare se ridică prin donaţii benevole venite din partea oamenilor, iar printre donaţiile făcute de bărbaţi, în egală măsură le cuantificăm şi pe cele făcute de femei.
Din păcate, din acest punct de vedere descopăr altceva: când vine vorba de a beneficia de darul femeilor (material sau financiar), aceştia nu zic nu, ci îl primesc cu bucurie, cu două mâini, cu toate mâinile comunităţii, pentru că au nevoie, pentru că este oportun... (oportunişti?)
Dacă într'adevăr ar fi cinstiţi cu trăirea şi gândirea lor, atunci ar face următorul lucru: nu lăsăm femeile să între în spaţiul nostru, dar nici nu-l construim cu ajutorul lor! Aş crede atunci măcar că sunt cinstiţi, dar nu... Prin fapta lor arată tocmai necinstea lor, prilejul de a profita, chiar şi de acelea care le interzic intrarea într-un locaş, care şi prin efortul lor au reuşit să-l ridice!
d. Călugării nu elimină prin gestul lor cauza, ci adâncesc teama
Cauza pentru atitudinea şi alegerea călugărilor de a interzice intrarea femeilor în sau pe teritoriul unei mănăstiri, nu este femeia, ci sentimentul de nesiguranţă în faţa propriilor slăbiciuni; teama acestor bărbaţi de a nu fi "smintiţi", abătuţi de la rugăciune nu are ca şi cauzalitate femeia. Este doar o închipuire a bărbatului. Femeia care vine la biserică să se roage, nu vine dezbrăcată, ci în plinătatea ei vine îmbrăcată. Că mai sunt excepţii, sunt cazuri rare, dar nici atunci nu vin în deplinătatea lor goale...
Interzicând, ei nu îndepărtează nici cauza, nici teama, din contră, le înrădăcinează şi mai mult, căci cauza nu e în afara lor, ci chiar în ei.
Ei de fapt dau pe faţă unde îşi are adăpost teama şi din ce se înfruptă aceasta! Absolut nimic nu te poate întoarce de la starea ta de meditaţie sau rugăciune, dacă tu nu permiţi! Nimic din exterior, nimic din interior! Însă dacă permiţi să fii atras de la o anumită stare care o iubeşti, atunci nu sunt cele exterioare vinovate, căci din interior porneşte şi virtutea şi patima!
e. Călugării devind sclavii temerii lor, adâncind slăbiciunea.
Punerea acestor bariere între ei şi femeie, rezolvă aşa zisă problemă pentru scurt timp. În momentul când ies în lume, pentru că sunt nevoiţi de împrejurări, ce fac? Merg cu sacul în cap pentru a nu fi priviţi de femei, pentru a nu privi femeile?
Nu! Din contră intră în contact cu acestea şi mai mult ca sigur dacă sunt întrebaţi duhovniceşte despre una sau alta, aceştia în acest cadru răspuns acestora înţelept. Cu toate acestea, în momentul când revin în cadrul lor natural, adică la aşezarea monahală, lucrurile se schimbă, redevin bărbaţii temători de femei, jucând două roluri diferite, traduse în spiritul duplicităţii. Acelaşi om, două feţe!
Înţelegând că nu această barieră rezolvă problema, afirm cu tărie că temerea lor dar şi duplicitatea îi fac pe aceştia mai slabi, chiar mai predispuşi să greşească, faţă de ei, faţă de oameni, faţă de Dumnezeu!
Relaţiile umane nu sunt un blestem, nu sunt o poticnire în dezvoltarea personală şi spirituală. Din contră, dacă acestea au la bază valori creştine solide, între un călugăr şi o femeie laică pot exista punţi ce pot dezvolta nu iubiri platonice, ci iubiri frăţeşti, în Hristos, fără patimi sau smintiri închipuite de călugării bărbaţi!
În cazul în care aceştia nu văd relaţiile cu femeile decât în cadrul smintirii, din nefericire problema nu este în femeie, ci în ei. Nu ştiu dacă e o problemă de dezechilibru psihic sau spiritual, însă cu siguranţă ceva este!
...
În pustietăţile biblice atât vechii prooroci, cât şi Ioan Botezătorul au fost nevoiţi să stea mai retraşi. Cu toate acestea nu au fugit şi nici nu au blamat femeile pentru păcatul şi patima lumii!
Mai mult, Dumnezeu că să-l păzească pe Ilie, a trimis pe acesta la o văduva cu un copil în Serepta! Fiind precursorul ascetismului, acesta nu a fost smintit în alegerea Lui (lui), din contră, prin Dumnezeu a răsplătit pe binefăcătoarea lui! (citeşte 1 Regi 17)
f. Călugării nu înţeleg creştinismul aşa cum au înţeles marii duhovnici români.
Să ne uităm la marii duhovnici ai ţării, în trecutul lor. O să vedeţi că femeia pentru ei nu a fost o piatră de poticnire. Pentru ei, nu femeia era sursa de cădere, ci alegerea omului de a face sau nu ceva, ceva care să-l ridice mai presus de starea animalică.
Pentru ei femeia era Maica Domnului prin care a venit mântuirea pe pământ, dar şi bunica gârbovită de anii vieţii, era mama care le-a dat viaţă, surorile care se bucurau să-i vadă, fiica care era pregătită pentru a deveni soţie şi mamă şi în anumite cazuri, soţia devotată din iubire liberă, nu din frică sau supunere oarbă!
Pentru ei femeia nu era o batjocură în faţa lumii sau o fiinţă oarecare. Era fiinţa prin care viaţa apare în această lume! Aşa au învăţat ei, fie că vorbim de preoţi mireni sau de călugări!
Nici eu la rândul meu nu vreau să fiu dur, încă cred că este cazul să spun, dacă văd lucrurile într-un fel anume!
Nu las eu o concluzie, însă în loc las un preot al BOR să cuvânte, aşa cum ştie el mai bine!
În anumite mănăstiri ortodoxe, la noi în ţară, dar şi în afară, femeilor le este interzis să intre în mănăstire dar şi pe teritoriul mănăstirii.
Motivul: călugării ar fi ispitiţi de gândul că o femeie este acolo, prezentă cu trupul şi cu mintea! Ispitiţi că i-ar putea sminti, întoarce de la rugăciune sau mai rău, că ar spurca locaşul de închinare.
Fără a face prea multă vorba din această realitate izolată, dar reală, se ridică mai multe probleme:
a. Călugării au fost născuţi de o femeie
b. Călugării se închină femeilor canonizate dar le interzice urmaşelor acestora accesul la rugăciune
c. Călugării discriminează
d. Călugării nu elimină prin gestul lor cauza, ci adâncesc teama
e. Călugării devind sclavii temerii lor, adâncind slăbiciunea.
f. Călugării nu înţeleg creştinismul aşa cum au înţeles marii duhovnici români.
Tuturor acestor probleme, mai jos voi încerca să le caut un răspuns mai detalitat...
a. Călugării au fost născuţi de o femeie
Cât de trist este, că, la un anumit timp, mama, femeie fiind, e posibil să-şi dorească să îşi vadă fiul şi cu toate acestea să îi fie interzis să intre în mănăstire pentru a-l vedea... De ce? Pentru că este femeie!
Cât de trist este că sora ar vrea să-şi vadă fratele şi din cauza acestei învăţături şi acestui fel de a privi femeia, îi este interzis să o vadă!
Cât de trist este că, poate întâmplător, o fostă dragă profesoară din copilărie, calcă pragul mănăstirii, dar face paşi înapoi din cauza interzicerii, nelăsând astfel bucuriei să prindă viaţă atunci când două persoane se reîntâlnesc după mulţi ani...
...
Cu toate acestea, femeia nu este cu nimic mai prejos de bărbaţi şi cu nimic mai inferioară. Măcar dintr-un singur aspect: femeia dă viaţă! (însă sunt nenumărate aspecte pentru care femeia nu este inferioară). Pe când bărbatul, nu a fost înzestrat de Dumnezeu cu acest dar, ceea ce nu-l face mai inferior, însă nici mai superior, dar nici egal cu femeia, căci femeia dă viaţă... (Poate bărbatul este gelos pe acest dar al femeii...?!)
Asta nu înţeleg aceşti călugări! Prin gestul lor pot sminti pe mulţi credincioşi, pe multe femei, pe mulţi oameni, întrebându-se aceştia dacă cu adevărat creştinismul este sau nu o religie a iubirii, a frăţiei.
Femeia nu este nici mai sus, nici mai jos. A fost înzestrată cu daruri diferite, care completează bărbatul! Bărbatul la rândul lui a fost înzestrat cu daruri, care completează femeia! În această creaţie nimic nu a fost făcut aşa, ca din întâmplare!
Dacă aceşti călugări se gândesc că din cauza femeii a intrat păcatul în lume, am să afirm că şi din cauza bărbatului a intrat păcatul în lume! Femeia nu l-a obligat pe Adam să muşte din fructul interzis! Nu a luat parul şi a zis bărbatului: "no hai ia, că nu se întâmplă nimic!" Bărbatul a ales singur ce să facă, nu femeia pentru el! (pentru cei ce cred în acest episod al istoriei)
Dar dacă aceşti călugări fac acest lucru şi din cauza faptului că femeile au în fiecare lună, până la o anumită vârstă un ciclu menstrual, atunci să le spun că acesta este un proces normal care până la urmă a fost aşezat în femeie pentru a da ceea ce bărbaţii nu o să poată da nicicând în mod natural: viaţă! Ciclul femeilor, este dacă vreţi, carburantul care dă motorului energia necesară apariţiei vieţii, care pune în mişcare ovulul din care apare omul! Fără acest motor, noi nu am mai există. (de citit despre cele trei faze ale ciclului menstrual).
...
Doar puţin să ne aplecăm asupra unei situaţii şi anume: Iisus aşa a procedat cu femeile? Să ne amintim episodul cu Maria Magdalena sau să ne închipuim dacă el predica sau dădea exemplu de conduită doar bărbaţilor? Nu sunt întrebări care să necesite o gândire prea amănunţită, prea detaliată, ci întrebări care pot afla răspuns uşor! (Cel fără de păcat să arunce primul cu piatra...)
Aşa au procedat apostolii şi ucenicii cu femeile lor? Şi-au zis: "Gata, voi sunteţi cauza ispitei, nu puteţi fi lângă noi!"
Să fim serioşi! Cât de penibilă ar fi situaţia în care aş ajunge cu mama sau cu soţia mea la o astfel de mănăstire, şi ar vedea că îi este interzisă intrarea? Ce supărare i-aş produce dacă aş alege să întru şi ei i-aş zice să aştepte, că da, doar noi bărbaţii suntem vrednici să intrăm acolo...!
b. Călugării se închină femeilor canonizate dar le interzice urmaşelor acestora accesul la rugăciune
Nu e ciudat că, în mănăstiri şi pe teritoriul lor au icoane şi moaşte a sfintelor femei la care se închină şi cu toate acestea interzic accesul femeilor la închinare? Nu este această faptă o făţărnicie şi ca să nu fiu foarte dur, o minciună?!
Pe de o parte, aceştia ne învaţă să cinstim sfintele, însă pe de altă parte prin exemplul lor ne arată că femeile nu au acelaşi statut cu bărbatul! Din partea unora, misoginismul e patima lor, nu femeia! Misoginismul îi chinuie mai mult, nu mama care dă viaţă! Structura asta a lor îi coboară şi le provoacă teamă, nu bunica care a dat câteva vieţi acestei lumi!
...
Dar dacă printre acele femei care vin la mănăstire, sunt şi sfinte sau viitoare sfinte? Nu opresc ei prin fapta lor, intrarea acestora în casa Domnului? Nu supără ei pe Dumnezeu prin învăţătura aceasta?
Să presupunem că, într-o zi la una din aceste mănăstiri unde întâlnim această mentalitate, vine o femeie... Cum socoteşte acea comunitate de bărbaţi că femeia este o ispită sau că femeia ar fi necurată, că este cauza unor rele fizice sau morale? După chip? Căci după inimă nu poate! Nu au cum să cunoască gândul şi simţirea ei...
Aici este problema! Dumnezeu nu judecă după aparenţe, însă noi oamenii da! Avem acest minunat dar şi înclinare de a eticheta! Avem darul de a da deoparte, de a privi la bârna din ochiul celuilalt, mai puţin la al nostru.
Rugăciunea, oriunde ar fi ea, se poate face în cămăruţa ta, ascuns de faţă lumii sau în comuniune. Apoi dacă este comuniune, să nu fie segregare în funcţie de gen. Ştiu, nu este generalizată, dar există şi nu face bine bisericii!
Îndrăznesc să spun că această concepţie este o erezie, care din nefericire nu am auzit a fi mustrată de Biserică în general!
c. Călugării discriminează
Din nefericire, segregarea pe criterii de gen nu ar trebui să existe şi cu atât mai mult în Biserica şi în religia iubirii! Cu ce este acest comportament diferit de acel comportament din Orient, în care femeia merge în spatele bărbatului, ori este supusă bărbatului, pe motiv că este net inferioară lui?
Din punctul meu de vedere, toate aceste practici au în comun un singur lucru: mentalitatea primitivă, născută din mândria şi orgoliul bărbatului, care nu sunt folosite în scopuri bune, ci în mod abuziv, pentru a coborî femeia pe un prag care în mintea lor îl merită: jos!
Însă toţi aceşti bărbaţi care au dat naştere acestor filosofii de viaţă, uită că şi datorită femeilor au un acoperiş sub care îşi odihnesc trupurile!
Aşa cum se poartă la noi, dar şi în alte locuri, majoritatea locaşurilor de închinare se ridică prin donaţii benevole venite din partea oamenilor, iar printre donaţiile făcute de bărbaţi, în egală măsură le cuantificăm şi pe cele făcute de femei.
Din păcate, din acest punct de vedere descopăr altceva: când vine vorba de a beneficia de darul femeilor (material sau financiar), aceştia nu zic nu, ci îl primesc cu bucurie, cu două mâini, cu toate mâinile comunităţii, pentru că au nevoie, pentru că este oportun... (oportunişti?)
Dacă într'adevăr ar fi cinstiţi cu trăirea şi gândirea lor, atunci ar face următorul lucru: nu lăsăm femeile să între în spaţiul nostru, dar nici nu-l construim cu ajutorul lor! Aş crede atunci măcar că sunt cinstiţi, dar nu... Prin fapta lor arată tocmai necinstea lor, prilejul de a profita, chiar şi de acelea care le interzic intrarea într-un locaş, care şi prin efortul lor au reuşit să-l ridice!
d. Călugării nu elimină prin gestul lor cauza, ci adâncesc teama
Cauza pentru atitudinea şi alegerea călugărilor de a interzice intrarea femeilor în sau pe teritoriul unei mănăstiri, nu este femeia, ci sentimentul de nesiguranţă în faţa propriilor slăbiciuni; teama acestor bărbaţi de a nu fi "smintiţi", abătuţi de la rugăciune nu are ca şi cauzalitate femeia. Este doar o închipuire a bărbatului. Femeia care vine la biserică să se roage, nu vine dezbrăcată, ci în plinătatea ei vine îmbrăcată. Că mai sunt excepţii, sunt cazuri rare, dar nici atunci nu vin în deplinătatea lor goale...
Interzicând, ei nu îndepărtează nici cauza, nici teama, din contră, le înrădăcinează şi mai mult, căci cauza nu e în afara lor, ci chiar în ei.
Ei de fapt dau pe faţă unde îşi are adăpost teama şi din ce se înfruptă aceasta! Absolut nimic nu te poate întoarce de la starea ta de meditaţie sau rugăciune, dacă tu nu permiţi! Nimic din exterior, nimic din interior! Însă dacă permiţi să fii atras de la o anumită stare care o iubeşti, atunci nu sunt cele exterioare vinovate, căci din interior porneşte şi virtutea şi patima!
e. Călugării devind sclavii temerii lor, adâncind slăbiciunea.
Punerea acestor bariere între ei şi femeie, rezolvă aşa zisă problemă pentru scurt timp. În momentul când ies în lume, pentru că sunt nevoiţi de împrejurări, ce fac? Merg cu sacul în cap pentru a nu fi priviţi de femei, pentru a nu privi femeile?
Nu! Din contră intră în contact cu acestea şi mai mult ca sigur dacă sunt întrebaţi duhovniceşte despre una sau alta, aceştia în acest cadru răspuns acestora înţelept. Cu toate acestea, în momentul când revin în cadrul lor natural, adică la aşezarea monahală, lucrurile se schimbă, redevin bărbaţii temători de femei, jucând două roluri diferite, traduse în spiritul duplicităţii. Acelaşi om, două feţe!
Înţelegând că nu această barieră rezolvă problema, afirm cu tărie că temerea lor dar şi duplicitatea îi fac pe aceştia mai slabi, chiar mai predispuşi să greşească, faţă de ei, faţă de oameni, faţă de Dumnezeu!
Relaţiile umane nu sunt un blestem, nu sunt o poticnire în dezvoltarea personală şi spirituală. Din contră, dacă acestea au la bază valori creştine solide, între un călugăr şi o femeie laică pot exista punţi ce pot dezvolta nu iubiri platonice, ci iubiri frăţeşti, în Hristos, fără patimi sau smintiri închipuite de călugării bărbaţi!
În cazul în care aceştia nu văd relaţiile cu femeile decât în cadrul smintirii, din nefericire problema nu este în femeie, ci în ei. Nu ştiu dacă e o problemă de dezechilibru psihic sau spiritual, însă cu siguranţă ceva este!
...
În pustietăţile biblice atât vechii prooroci, cât şi Ioan Botezătorul au fost nevoiţi să stea mai retraşi. Cu toate acestea nu au fugit şi nici nu au blamat femeile pentru păcatul şi patima lumii!
Mai mult, Dumnezeu că să-l păzească pe Ilie, a trimis pe acesta la o văduva cu un copil în Serepta! Fiind precursorul ascetismului, acesta nu a fost smintit în alegerea Lui (lui), din contră, prin Dumnezeu a răsplătit pe binefăcătoarea lui! (citeşte 1 Regi 17)
f. Călugării nu înţeleg creştinismul aşa cum au înţeles marii duhovnici români.
Să ne uităm la marii duhovnici ai ţării, în trecutul lor. O să vedeţi că femeia pentru ei nu a fost o piatră de poticnire. Pentru ei, nu femeia era sursa de cădere, ci alegerea omului de a face sau nu ceva, ceva care să-l ridice mai presus de starea animalică.
Pentru ei femeia era Maica Domnului prin care a venit mântuirea pe pământ, dar şi bunica gârbovită de anii vieţii, era mama care le-a dat viaţă, surorile care se bucurau să-i vadă, fiica care era pregătită pentru a deveni soţie şi mamă şi în anumite cazuri, soţia devotată din iubire liberă, nu din frică sau supunere oarbă!
Pentru ei femeia nu era o batjocură în faţa lumii sau o fiinţă oarecare. Era fiinţa prin care viaţa apare în această lume! Aşa au învăţat ei, fie că vorbim de preoţi mireni sau de călugări!
Nici eu la rândul meu nu vreau să fiu dur, încă cred că este cazul să spun, dacă văd lucrurile într-un fel anume!
Nu las eu o concluzie, însă în loc las un preot al BOR să cuvânte, aşa cum ştie el mai bine!
Comentarii
Trimiteți un comentariu