Iadul interior

 

Iadul! Ce este acest loc?

Pentru mine, iadul reprezintă un loc metaforic al trecerii din viața fizică și retragerii în singurătate, un spațiu în care experiența dureroasă devine intensă și sufocantă. Este o stare interioară în care durerea devine incandescentă, iar rememorarea greșelilor comise alimentează flacăra care arde sufletul meu retras, străin de liniștea interioară.

În acest iad, nu este însă focul cel care arde, ci căldura acestuia care simbolizează durerea și regretul pe care le simt față de suferința cauzată celorlalți. În iad, durerile se adună și se intensifică, astfel încât fiecare amintire și fiecare acțiune greșită devin un fel de supliciu personal.

Căldura acestui loc nu este doar o sursă de arsură, ci devine un simbol al suferinței sufletului meu.  

Focul arzător al iadului mă confruntă cu propriile mele erori și mă obligă să reflectez asupra impactului negativ pe care l-am avut asupra altor ființe umane.

Iadul pentru mine nu este un spațiu extern, ci mai degrabă o stare internă a sufletului, în care mă confrunt cu consecințele dureroase ale propriilor mele acțiuni din lumea fizică. Este un loc al introspecției și al autocunoașterii, în care regretul și remușcările devin flacăra care îmi consumă sufletul.

În același timp, iadul este o sursă de transformare și de eliberare, pentru că numai prin acceptarea și înțelegerea durerii mele pot găsi calea către iertare și vindecare. Astfel, iadul devine o provocare existențială care îmi permite să reflectez asupra naturii mele umane, asupra responsabilității acțiunilor mele și asupra modului în care pot evolua și crește prin experiențele dureroase.

În strădania mea de a înțelege propriul meu iad personal, caut să găsesc cărarea către eliberare și spre un echilibru interior care să-mi permită reconcilierea cu sinele meu și cu ceilalți.

...

Ioan Vasilescu-Apostol

...

Haiku

În iadul meu,

Focul sufletului arde,

Pășesc către vindecare.