Priorități greșite: De ce tăierile de la sănătate și educație nu rezolvă nimic pentru securitate. Nicușor Dan o dă în bară!

Priorități greșite: De ce tăierile de la sănătate și educație nu rezolvă nimic pentru securitate

Salut, tuturor. Mă întorc azi la declarația aia care a făcut valuri mari, cea a președintelui Nicușor Dan de la interviul de pe România TV. Știți voi, a zis direct: „Noi trebuie să fim pregătiți să-i ajutăm pe alții. Pe scurt, asta înseamnă că o parte din bani o să-i luăm de la sistemul de sănătate, de la învățământ, și o să-i ducem acolo, ceea ce teoretic e stupid, dar în condițiile astea trebuie să facem pentru industria de apărare.” 

Vorbea despre ajutorul pentru Ucraina și ce ne cere NATO, dar când auzi una ca asta, te blochezi puțin și te gândești: serios, asta-i soluția? Să pui în pericol sănătatea oamenilor și viitorul copiilor noștri pentru ceva ce chiar el recunoaște că pare stupid, dar zice că n-avem încotro? Nu zic că exagerez, dar hai să despicăm firul în patru, mai ales că n-am rămas singur cu gândurile astea – societatea civilă, pacienții și sindicatele au reacționat imediat, cu argumente beton.

Hai să vedem lucrurile așa cum sunt, fără ocolișuri. Sistemul nostru de sănătate e pe butuci de ani buni: spitale învechite, doctori care pleacă val-vârtej peste granițe, bugete care abia ajung la 6,5% din PIB anul ăsta, în timp ce nemții sau francezii dau spre 10%. Și acum, să mai și tăiem de aici? Ca să pompăm bani în apărare, să „ajutăm pe alții”. Pe hârtie poate sună eroic, dar cine ne ajută pe noi acasă? 

Pacienții cu cancer au fost primii care au sărit, prin asociațiile lor, și au zis clar: „Nu ne așteptam la așa ceva de la un președinte care a promis echilibru social.” Ei simt pe pielea lor ce înseamnă să aștepți luni întregi pentru un tratament sau să nu ai deloc acces la el – orice bănuț tăiat înseamnă mai multă durere, familii care se destramă. Cum să-i explici unui om bolnav că banii pentru chimioterapia lui merg spre tancuri sau rachete?

La educație, situația e cam aceeași poveste tristă. Școli supraaglomerate, profesori care abia se descurcă cu salariile alea mici, și un abandon școlar care a ajuns la 15%. Sindicatele n-au stat pe gânduri: „Nu din buzunarele profesorilor!”, au strigat ei, și au avertizat că orice tăiere ar înrăutăți și mai mult lipsa de dascăli și calitatea lecțiilor. Și aici intervine ce mă doare cel mai tare: reformele astea în sănătate și învățământ se fac de multe ori la nimereală, după cum bate vântul politic, cu interese de partid la mijloc și fără pic de logică sau înțelegere pentru oameni. Cei care decid, miniștrii ăștia, par că nu pricep ce se întâmplă pe teren – totul e făcut în grabă, fără analize serioase, fără să întrebe pe cei implicați. Ia-l pe ministrul Educației, Daniel David, de exemplu: mi se pare unul dintre cei mai siniștri și parcă rău intenționați miniștri de i-a avut educație. În loc să apere școala, el dă vina pe profesori pentru toate problemele, zicând că ei sunt de vină pentru analfabetismul funcțional al elevilor – ceva de genul „N-ai pe cine să pui responsabilitatea decât pe cadrele didactice.” Mai bine îi critică și îi arată cu degetul, decât să se bată pentru bugete mai mari sau condiții decente. Asta arată o atitudine de genul „eu sunt șeful, voi sunteți problema”, nu una care construiește ceva. Nu oferă soluții pentru lipsa de fonduri sau traininguri pentru profesori. Pe net, lumea l-a luat la rost serios: de pildă, oamenii zic că sub mandatul lui educația devine și mai inaccesibilă, cu un sistem subfinanțat care îi împinge pe copiii din familii sărace să renunțe la școală. Asta nu-i conducere, e pur și simplu evitare a responsabilității.

Revenind la președinte, criticile au luat amploare peste tot, de la social-media la ziare. Mii de oameni au catalogat vorbele președintelui drept „absurde” și „împotriva românilor”. Un tip a scris: „Dacă zicea cineva asta în altă țară, a doua zi era dat afară. Bravo, europeni, ați ales complexul militar-industrial.” Altul, mai direct: „Austeritate pentru noi, arme pentru Ucraina. Președintele zice că-i stupid, dar tot o face. Asta zice totul.” Reacțiile astea nu vin din senin – ele arată o nemulțumire care fierbe de mult. România a băgat deja miliarde în refugiați și ajutoare, și e bine că facem asta, dar de ce trebuie să plătim cu sănătatea și școala noastră? Alte țări din NATO reușesc să-și crească bugetele de apărare fără să taie haotic, prin taxe mai eficiente sau prin tăieri inteligente, nu din esențial.

Nu zic că NATO sau Ucraina nu contează – războiul e la ușă, și trebuie să fim solidari. Dar declarația asta pare o gafă calculată, ca un balon de încercare pentru ce urmează. Președintele o numește „stupid teoretic”, dar tot o promovează. De ce nu căutăm alte variante? Cum ar fi să luptăm cu evaziunea fiscală, care ne costă 10 miliarde de euro pe an, sau să curățăm risipa din administrație, contractele alea dubioase?

La urma urmei, securitatea reală înseamnă oameni sănătoși și bine educați, nu doar arme și alianțe. 

O țară care își lasă cetățenii de izbeliște ca să impresioneze pe alții se sapă singură la rădăcină.

Să trecem acum la criticile dure la adresa celor care gândesc în felul ăsta: chestia asta scoate la iveală o mentalitate de obediență totală, în care interesele noastre naționale sunt jertfite pentru cele străine, fără să punem România pe primul plan. Arată o lipsă de viziune la politicieni, care tratează țara ca pe un pion în jocuri mari, nu ca pe o comunitate vie, cu oameni adevărați. Mai mult, demască o slugărnicie față de șefi din afară, unde patriotismul e înlocuit cu ascultare oarbă, iar grija pentru ai noștri cetățeni dispare complet.

E o perspectivă îngustă, care uită că o națiune slabă pe dinăuntru nu poate fi puternică afară.

Totuși, în ciuda celor de sus las aici câteva sfaturi pentru decidenții ăștia care par lipsiți de patriotism și prea plecați în fața altora: 

- În primul rând, ascultați ce zic oamenii de aici – pacienți, profesori, cetățeni simpli – înainte să urmați ordine de afară. 

- Faceți reforme pe bune, cu experți adevărați, nu cu marionete politice. 

- Puneți investițiile în sănătate și educație ca fundație pentru securitate, nu ca primii de sacrificat. 

- Găsiți bani din evaziune și din eficientizarea cheltuielilor, nu din ce le trebuie oamenilor zilnic. 

- Și, cel mai esențial, redescoperiți ce înseamnă patriotismul adevărat: România și românii pe primul loc, nu interesele străine. Altfel, o să pierdeți toată încrederea noastră.

Voi ce credeți? Merită să renunțăm la ce ne ține în viață pentru alianțe? Pe data viitoare! Aveți grijă de voi.

Ioan Vasilescu-Apostol