Paradoxul îndepărtării de EL
În ceea ce mă privește, am fost pus în situația de a mă îndepărta voit de Dumnezeu. Nu din nebunie, așa cum aș fi tentat să spun la o primă impresie, ci ca urmare a unei alegeri conștiente, asumând tot ce avea să urmeze.
Suferință, alegeri departe de a fi inspirate, mofturi copilărești creionate și purtate la vârsta maturității, sentimente contradictorii față de oameni, față de mine însumi, față de ceea ce mă înconjoară…
Dincolo de acestea, în alegerea mea „conștientă” am descoperit un paradox: cu cât încercam mai mult să mă țin departe de Dumnezeu, cu atât nu reușeam…
Din acest paradox am găsit un răspuns care, cel puțin pentru mine, este o certitudine: într-un timp știut doar de El, Dumnezeu ni se va descoperi fiecăruia în mod personal. Iar atunci când o va face, nu va veni prin intermediari sau mijlocitori, ci ni se va împărtăși pe Sine, având nevoie doar de puțină deschidere din partea noastră.
Dacă astăzi credem că suntem departe de El, ne înșelăm. Nu este departe! Este aproape – doar noi creăm distanța și adâncul, alegând într-un mod personal ceea ce gândim să alegem și să înfăptuim. Nu Dumnezeu este departe de noi, ci noi suntem cei care ne îndepărtăm de El prin gândurile și faptele noastre.
Nu Dumnezeu este departe de noi, ci noi ne îndepărtăm de El prin ceea ce gândim și înfăptuim. Paradoxal, cu cât fugim mai mult de El, cu atât ne simțim mai atrași înapoi, căci într-un timp știut doar de El, ni se va descoperi în mod personal, cerându-ne doar o clipă de deschidere sinceră.
Ioan Vasilescu-Apostol

Comentarii
Trimiteți un comentariu