Când gluma devine otravă. De ce râsul poate face rău?
Te-ai gândit vreodată că râsul poate fi mai periculos decât pare? Astăzi vorbim despre râsul care nu vindecă, ci îmbolnăvește: pe tine, pe ceilalți, și mai ales relațiile dintre oameni.
Să ne înțelegem: râsul este bun — este sănătate curată pentru minte, suflet și trup! Cu mici excepții...
Când râdem de un apropiat, mai ales în lipsa lui, când îl vorbim de rău sau îi spunem partenerului de glume că „nu are” anumite calități, că nu se ridică la nivelul „minunatei noastre culturi sau ființe”, arătăm orice altceva, dar nu prietenie sau colegialitate.
Ne putem amăgi că nu este de față și nu ne aude — și astfel credem că nu-i facem niciun rău. Dar oare așa să fie?
Din punct de vedere social, proiectăm asupra acelei persoane niște trăsături inventate, lipsite de „normalitatea” acceptată de grup. Această lipsă de conformitate îl face, în ochii noștri, mai slab, mai ciudat, mai neadaptat — un intrus. Devine o țintă, nu o ființă umană cu care să împărțim momente și emoții.
Chiar dacă nu ne aude, noi auzim. Gândurile pe care le întreținem despre cineva devin o toxină rațională și emoțională care ne alterează percepția și, treptat, ne îndepărtează de acea persoană. Chiar dacă suntem colegi, vecini, „amici” sau rude, râsul pe seama cuiva produce rupturi invizibile, dar adânci.
Această toxină a minții ne duce spre dispreț și ură nemotivată. Cauzele? Ignoranța și prejudecățile. Nu ne străduim să cunoaștem omul, dar ne grăbim să-l judecăm și să-i punem etichete.
Să ne imaginăm acum scena într-un plan spiritual. Chiar dacă nimeni nu ne aude, suntem oare „nevinovați”? Ce facem cu martorii invizibili?
Cuvântul rostit – care va sta mărturie.
Glasul conștiinței – care ne va urmări mai târziu.
Învățătura credinței – care nu face pace cu răutatea subtilă.
Și, cel mai profund, Dumnezeu – martorul nevăzut.
Avem libertatea de a gândi ce vrem. Dar înainte ca râsul nostru să devină judecată și etichetă, să ne întrebăm: ne ajută sau ne corupe?
Un moment de reamintire: la acest fenomen a participat si mass-media, uitând de funcția educativă pe care o are. Cancan-ul schimbă în felul lui modul de a gândi și simți al invidivului consumator. Vezi nevinovata emisiune Acces direct, difuzata ani la rând pe Antena 1, având în centru ca personaje de distracție națională - cuplul Viorel și Vulpița.
În fine...
Pentru că înainte de toate, chiar și prin cele mai mici gesturi, aratăm umanitatea sau lipsa ei.
Te rog să-ți imaginezi un lucru: ce te face să crezi că persoana cu care râzi astăzi de altcineva nu va face același lucru, mâine, despre tine?
Nu îți spun să nu râzi de alții doar de frica de a deveni și tu subiect. Îți spun să nu o faci pentru că acest tip de râs — batjocoritor, chiar și în glumă — otrăvește. Te otrăvește pe tine, pe celălalt, pe grup. Și nu este absolut deloc terapeutic — din contră!
Râsul poate deveni nociv:
Când provoacă excludere.
Când încurajează diviziunea și disprețul.
Când rănește, etichetează, calomniază.
Când înăbușă creativitatea și blochează deschiderea.
În schimb, umorul pozitiv este cel care:
Construiește empatie.
Crește încrederea și stima de sine.
Îi adună pe oameni, nu-i separă.
Hrănește mintea și sufletul.
A râde cu ceilalți e vindecător.
A râde de ceilalți e coroziv.
Chiar și atunci când persoana este prezentă și gluma pare nevinovată, întreabă-te: cui face bine și cui face rău?
Umorul adevărat nu produce suferință. El poate vindeca.
Râsul cu ceilalți ne întărește. Râsul de ceilalți — îi rănește pe ei și ne rupe pe noi.
Așadar, alege ca râsul tău să fie hrană pentru inimi, nu otravă pentru suflete. Umorul poate apropia, dar și poate îndepărta. Tu decizi. Râzi cu ceilalți, nu de ei. Vei face mai mult bine!
...
Ioan Vasilescu-Apostol
| Ce am învățat din acest material? | Soluții pentru a antrena valorile din text |
|---|---|
|
|
Comentarii
Trimiteți un comentariu