Privat și bugetar – o falsă luptă

Astăzi, a lucra în mediul privat este adesea asociat cu imaginea eroului impecabil, a omului care susține întreaga economie și care poartă pe umeri greutatea societății. În schimb, dacă faci parte din cealaltă categorie, ești adesea prezentat ca aparținând unei clase care trebuie ironizată, înjosită sau disprețuită, o categorie căreia trebuie să i se amintească permanent că este plătită de „eroii” pieței muncii.

Ca om care a lucrat mai bine de cincisprezece ani în mediul privat, cunosc dificultățile, presiunile și provocările acestui sector atât de important pentru societate. Dar, ca persoană care activează de peste șapte ani în sistemul bugetar, observ și realitățile de aici. Și într-o parte, și în cealaltă există oameni dedicați, profesioniști care nu așteaptă să fie împinși de la spate pentru a-și face treaba. A se vedea cine ține acum sistemul bugetar, în ciudat tuturor crizelor politice. Practic, funcționarii și restul lucrătorilor din sistemul bugetar. Nu politicienii, nici demnitarii. Am putea funcționa foarte bine și fără ei, și în mare parte, bună parte din angajații acestui domeniu chiar fac treaba fără aportul acestora.

Nu despre această diferență vreau însă să vorbesc, ci despre un fals care merită măcar luat în seamă, dacă ne dorim să înțelegem mai bine disputa dintre cele două categorii. O dispută alimentată și întreținută, de multe ori, chiar de clasa politică, pentru care dezbinarea este în general mai utilă decât solidaritatea.

Să ne punem o întrebare simplă: dacă bugetarii — și nu mă refer aici la categoria privilegiată, cu salarii și beneficii legale, dar adesea greu de justificat moral — nu și-ar cheltui veniturile, ar fi sau nu sectorul privat mai sărac?

Această parte de adevăr trebuie spusă nu pentru a înfuria pe cineva, ci pentru a așeza lucrurile într-o perspectivă mai echilibrată. Bugetarul nu are un mall de stat, nu are operator de telefonie de stat, nu are supermarketuri de stat și nici magazine de bricolaj de stat. În cea mai mare parte, bunurile și serviciile pe care le consumă provin din mediul privat. Cu alte cuvinte, o mare parte din banii încasați de bugetari se întorc, inevitabil, în economia privată.

De aceea, atunci când mi se spune că sunt plătit de „economia reală”, cred că este necesară o nuanțare. Cele două sisteme coexistă în aproape toate statele europene și occidentale; nu noi am inventat această formă de organizare socială. Și nu sunt plătit pentru că stau cu mâna întinsă, ci pentru că m-am pregătit, am acumulat experiență și pun această experiență în slujba celor pentru care lucrez.

Timpul este cea mai prețioasă resursă pe care o am. El nu poate fi cumpărat cu toți banii din lume. Tocmai de aceea, valoarea muncii nu constă doar în rezultatul ei, ci și în timpul de viață pe care omul îl investește pentru a o realiza. Remunerația reprezintă, în fond, recunoașterea unei părți din acest timp oferit societății.

Iată de ce, în acest circuit, sunt plătit cu timpul meu, iar banii pe care îi câștig se întorc, la rândul lor, în economie, către firme, comercianți și furnizori de servicii din mediul privat, indiferent de nevoile sau dorințele pentru care îi cheltuiesc.

Nu îmi fac iluzii că prin aceste rânduri voi rezolva ceva. Cred însă că merită înțeles un lucru: de prea mult timp, o parte a clasei politice se joacă cu noi și ne dezbină în mod sistematic, împingându-ne să ne privim unii pe alții ca adversari.

De ce?

Poate că aici fiecare dintre noi ar trebui să își ofere propriul răspuns. Eu cred că nu suntem adversari și a sta în această realitate de gândire, devine în sine un pericol pentru noi și un bine gratuit pentru ei, politicienii noștri.

Sursa imaginii: fotografie de ZSun Fu pe Unsplash, prelucrare Ioan Vasilescu-Apostol