Recent, astfel de afirmații au fost formulate și de Corina Atanasiu (USR), care i-a îndemnat pe părinți să nu își mai înscrie copiii la această disciplină, pentru că ar fi inutilă, un spațiu de prozelitism și că ne-ar face mai proști… (nu ar fi pentru prima oară când din partea acestui partid se aud astfel de voci și se iau astfel de poziții).
https://adevarul.ro/.../patriarhia-respinge-acuzatiile...
Dincolo de disputa politică, cred că merită să ne întrebăm ce transmite, în fond, o asemenea poziție. Nu cumva ea exprimă convingerea că valorile promovate de tradiția creștină sunt depășite, neimportante sau lipsite de relevanță pentru lumea de astăzi?
Pentru că, înainte de a judeca ora de religie, ar fi bine să vedem ce valori sunt, în general, prezentate în cadrul acesteia și cum aceștia care o pune la zid își arată ignoranța:
- iubirea aproapelui (empatia și bunătatea);
- iertarea (capacitatea de împăcare și reconciliere);
- adevărul (sinceritatea și onestitatea);
- solidaritatea (grija față de cei vulnerabili);
- respectul (demnitatea fiecărei persoane);
- smerenia (modestia și decența);
- recunoștința (aprecierea vieții și a celor din jur);
- pacea (armonia interioară și socială).
Întrebarea firească este: cu ce anume deranjează aceste valori?
Desigur, ele nu aparțin exclusiv creștinismului și pot fi regăsite și în alte tradiții culturale sau filosofice. Totuși, în spațiul românesc, creștinismul a fost principalul motor prin care acestea au fost transmise din generație în generație.
O oră de religie pe săptămână și participarea voluntară la viața religioasă (1+4 ore după cum a contorizat doamna mai sus amintită) nu reprezintă, în sine, o amenințare pentru societate. Dimpotrivă, pentru mulți copii și tineri, acestea pot constitui ocazii de reflecție asupra unor valori care au traversat timpul și care continuă să fie relevante indiferent de schimbările politice sau ideologice ale momentului, indiferent cum reclamă aceste voci zgomotoase de azi…
Ceea ce mă intrigă este altceva. Adesea, aceiași oameni care invocă necesitatea respectării drepturilor și sensibilităților unor minorități par mai puțin dispuși să accepte opțiunile culturale și religioase ale majorității. Or, într-o societate democratică, respectul ar trebui să funcționeze în ambele sensuri. Dar iată că pentru unii reciprocitatea nu este valabilă! Și apoi aceștia se miră de opoziția unei părți din societate față de ei
Drepturile nu pot fi apărate selectiv. Dacă susținem pluralismul, atunci el trebuie să includă și dreptul părinților de a alege pentru copiii lor educația religioasă, la fel cum include dreptul altora de a nu o alege.
Cât de conștiente sunt aceste voci de faptul că multe dintre țările secularizate ale Europei, inclusiv cele care și-au deschis larg porțile migrației musulmane, se confruntă astăzi cu probleme atât de serioase, încât dezordinea, anumite apucături anarhice, tensiunile sociale și, pe alocuri, chiar atacurile împotriva simbolurilor creștine (dărâmarea crucilor de pe biserici) au devenit realități greu de ignorat?
Ferească Dumnezeu ca cei care strigă astăzi „jos religia creștină” sau „afară cu ora de religie” să apuce vremurile în care și în România crucile vor fi dărâmate, așa cum vedem că se întâmplă în unele locuri din Europa, prin acțiunile unor extremiști (nu a tuturor musulmanilor).
Sau, cine știe, poate că în convingerile lor chiar aceasta este direcția pe care și-o doresc gălăgioșii de pe aici. Dar dacă nu este vorba despre rea-voință? Dacă este vorba despre ignoranță? Și dacă nu este nici ignoranță, nici nebunie, ci expresia unui spirit profund ostil religiei, atunci de unde izvorăște acest crez?
Din influența teoriei critice și a deconstructivismului? Din tendința de a demoniza orice „opozant” și de a-i prezenta pe conservatori și pe creștini drept monștri, bigoți, „homofobi” sau oameni lipsiți de valoare intelectuală?
Oare unde am mai întâlnit astfel de atitudini? Nu cumva în aluatul ideologic al comunismului de altădată, în adn-ul marxiștilor care priveau credința și tradiția ca pe niște obstacole ce trebuiau înlăturate? Oare cei care strigă azi împotriva religiei, sunt ei oare asemenea comuniștilor? Sunt ei noii comuniști, promotorii marxismului cultural?
Ceea ce nu înțeleg noii ideologi, este că, atunci când împingi prea departe încercarea de a elimina credințe, valori și identități, apar inevitabil reacțiile de apărare. Apar anticorpii societății. Iar acești anticorpi se regăsesc, mai devreme sau mai târziu, în formele de rezistență ale celor care refuză să renunțe la ceea ce consideră esențial pentru identitatea și libertatea lor.
Sursa imaginii: fotografie de Chris Reyem pe Unsplash, prelucrare Ioan Vasilescu-Apostol
Comentarii
Trimiteți un comentariu