De la „EU” la „NOI”

 În lumea lui EU regăsesc, câteodată, mai multe ipostaze vii, aflate într-o permanentă competiție pentru a ocupa locul central. Unele îndeamnă la deschidere, la înțelegere și la apropierea de ceilalți; altele caută să ridice ziduri și să așeze propria persoană deasupra tuturor. Dintre acestea, cea mai primejdioasă este, fără îndoială, aceea care spune: „EU sunt cel mai important!”.

Din clipa în care acest gând se așază în inima omului, comuniunea începe să se retragă. Celălalt nu mai este privit ca un dar, ci ca un simplu element al decorului propriei existențe. Bucuria împărtășită, ajutorul oferit, grija față de aproapele și puterea de a merge împreună își pierd treptat valoarea. În locul lor se instalează preocuparea pentru sine și pentru propriul interes.

Acest EU egocentric își construiește cu ușurință justificări. Dacă vede defectele altora, le mărește; dacă le vede pe ale sale, le micșorează. Se consideră mai îndreptățit, mai înțelept sau mai puțin vinovat decât ceilalți și ajunge să creadă că măsura tuturor lucrurilor este propria sa persoană.

Dar adevărata slăbiciune a acestui EU nu stă în dorința de a fi important, ci în teama de a se privi cu sinceritate. El evită întâlnirea cu sine însuși, pentru că acolo ar descoperi nu doar calități, ci și limite, nu doar virtuți, ci și umbre. Iar omul care nu are curajul să se cerceteze pe sine riscă să rămână prizonierul propriei imagini.

Poate că începutul înțelepciunii și al maturității morale se află tocmai aici: în puterea de a coborî de pe piedestalul lui „EU” și de a redescoperi valoarea lui „NOI”. Căci omul nu se împlinește prin înălțarea deasupra celorlalți, ci prin capacitatea de a fi împreună cu ei, în adevăr, în respect și în comuniune.

Sursa imaginii: fotografie de Lilian Fayot pe Unsplash, prelucrare Ioan Vasilescu-Apostol