Chiar și biologia ne arată că reacția de apărare apare atunci când un organism este afectat, agresat sau dezechilibrat. La fel se întâmplă și în societate. Rezistența nu apare din senin, ci este adesea răspunsul firesc al oamenilor atunci când simt că sistemul nu îi mai reprezintă, nu îi mai protejează și nu le mai răspunde nevoilor.
O clasă politică ruptă de realitățile societății, incapabilă să înțeleagă problemele oamenilor și care, prin decizii greșite sau interese de partid, a afectat domenii esențiale precum educația, sănătatea, agricultura sau economia, nu ar trebui să fie surprinsă că, mai devreme sau mai târziu, apare o formă de rezistență socială.
Cei care astăzi sunt nemulțumiți, dezamăgiți sau care așteaptă altceva de la conducătorii lor nu trebuie condamnați, etichetați sau tratați ca niște cetățeni de mâna a doua. Sunt aceiași fii ai acestei țări. Au dreptul la speranță, la nemulțumire și la întrebări. Au nevoie de înțelegere, nu de dispreț.
Paradoxal este că tocmai cei care vorbesc cel mai des despre toleranță și dialog sunt adesea primii care îi ridiculizează și îi blamează pe cei care gândesc diferit sau care nu mai au încredere în actuala clasă politică.
Spuneam cu ani în urmă că o clasă politică ce inventează sloganuri de tipul „M.E. PSD” și o societate care își reduce dialogul public (inclusiv cu justificări de tipul celor făcute de Liiceanu) la astfel de lozinci nu are cum să se vindece. O asemenea societate nu face decât să se îmbolnăvească și mai mult. Privind în urmă, constat că am rămas în mare parte în același loc.
Avem taxe din ce în ce mai mari, antreprenori sufocați de poveri fiscale, energie scumpă raportată la nivelul de trai, agricultură aflată în dificultate și o populație care simte că muncește tot mai mult pentru a trăi tot mai greu. În același timp, ni se cere răbdare, încredere și sacrificiu.
De aceea, în disperarea celor care strigă și în modul lor de a rezista, există un adevăr care nu poate fi ignorat. Măcar unul: timp de 36 de ani, o mare parte dintre cei care ne-au condus au greșit în mod repetat. Iar astăzi, aceiași oameni sau urmașii lor politici ne cer să avem încredere că ne vor conduce pe drumul cel bun.
CEI care au contribuit la problemele prezentului promit acum soluțiile viitorului. Hoții se declară cinstiți, iar autorii unor politici care au produs dezamăgire și sărăcie vorbesc despre responsabilitate și moralitate. Creatorii legilor, sunt totodată CĂLĂII legilor, creatorii portiţelor din ele, făcute pentru binele lor, a sinecurilor, a pilelor și a „stăpânilor” lor, indiferent care sunt acestea. În același timp sunt părinții politicilor nedrepte, care promit liniște și prosperitate, de parcă trecutul ar putea fi șters prin câteva discursuri bine construite. Cuvintele fără acoperire sunt goale, exact ca ei!
Iar când milioane de oameni spun că țara nu merge într-o direcție bună, poate că înainte de a-i considera ignoranți, manipulați sau lipsiți de educație ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva exprimă o realitate pe care alții refuză să o vadă.
Mă întreb şi eu ca prostul: oare este posibil ca atât de mulți oameni să greșească în același timp? Sau există și varianta în care cei care se consideră permanent de partea bună a istoriei să nu dețină, totuși, monopolul adevărului?
În naivitatea mea, cred că vindecarea unei societăți începe tocmai atunci când încetăm să ne mai disprețuim unii pe alții și începem să ascultăm cu adevărat motivele pentru care oamenii au ajuns să strige. Altfel, cred că a noastră cădere va fi și mai apăsătoare, poate chiar mai dureroasă decât în prezent!
Sursa imaginii: fotografie de Alimohamad Faridi pe Unsplash, prelucrare Ioan Vasilescu-Apostol
Comentarii
Trimiteți un comentariu